Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Unirii Principatelor Române în Piața Civică din Tulcea

Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. FOTO CJ Tulcea

Administratorul public al județului Tulcea, Vasile Strat, și secretarul general al județului, Marius Cristi Mihai, au participat duminică, 24 ianuarie, în Piața Civică din municipiul Tulcea, la ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, organizat de Instituția Prefectului Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea. Având în vedere contextul actual cauzat de pandemia de coronavirus, activitatea s-a desfășurat fără public, cu un dispozitiv de onoare redus.

„Este o mândrie și o onoare că astăzi, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem ocazia să ne strângem în centrul municipiului Tulcea, deși în număr restrâns, să fim împreună și să ne amintim de cei care au pus umărul la una dintre cele mai mari realizări ale neamului românesc.

Ne amintim cu respect de Alexandru Ioan Cuza, marea personalitate istorică aflată în centrul acestui eveniment hotărâtor pentru soarta românilor. La data de 5 ianuarie 1859, la Iași, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei. Aproape trei săptămâni mai târziu, pe 24 ianuarie, cu exact 162 de ani în urmă, Cuza devenea și domnitor al Țării Românești, reușind, astfel, unirea celor două principate române. A fost un pas uriaș pentru ceea ce înseamnă, astăzi, statul unitar România. Unirea principatelor române a fost un prim pas realizat de înaintașii noștri pentru îndeplinirea unui vechi și măreț deziderat: Marea Unire, ce avea să fie înfăptuită la 1 decembrie 1918.

Din păcate, momentele restrictive prin care trecem în prezent, pe fondul situației sanitare delicate generate de pandemia de COVID-19, ne împiedică, spre deosebire de anii trecuți, să ne manifestăm fizic, la unison cu tulcenii iubitori de țară, aprecierea față de evenimentele care reprezintă pilonii istoriei neamului românesc. Cu toate acestea, îmi exprim speranța și, totodată, bucuria că fiecare dintre noi, oriunde se află în acest moment, prețuiește din plin istoria neamului nostru, știe să-i recunoască valorile trecute și prezente și simte din adâncul inimii mândria că aparține acestui popor minunat, poporul român“, a declarat administratorul public al județului, Vasile Strat.

Programul manifestării a cuprins prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat, oficierea unui serviciu religios și intonarea, prin sistemul de sonorizare, a Horei Unirii, în contextul pandemic renunțându-se la celebrul dans al horei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*