Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Eroilor la „Mausoleul unor Eroi din Regimentul 73 și 33“, din Tulcea

Mausoleul unor Eroi din Regimentul 73 și 33, Cimitirului Eroilor, Tulcea

Marius Cristi Mihai, secretarul general al județului, și Anișoara Radu, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea au participat, joi, 10 iunie, la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Eroilor de către Instituția Prefectului și Garnizoana Tulcea în cinstea eroilor români. La eveniment au mai fost prezenți prefectul Marcel Ivanov, deputatul Mirela Furtună, reprezentanți ai municipalității și reprezentanți ai partidelor politice.

Ceremonialul a avut loc în incinta Cimitirului Eroilor, la „Mausoleul unor Eroi din Regimentul 73 și 33“, un monument ridicat în  1938, cu sprijin din partea cetățenilor și Prefecturii Tulcea.

„Ne-am adunat astăzi, 10 iunie, zi sfântă a Înălțării Domnului, pentru a ne înclina cu adânc respect și prețuire în fața eroilor noștri din toate locurile și din toate timpurile, cunoscuți sau necunoscuți care și-au jertfit viața pe altarul Patriei. Fie că este vorba despre Războiul de Independență, Primul Război Mondial sau cel de-al Doilea Război Mondial, Forțele Armate Române au dat dovadă de curaj și perseverență luptând de multe ori în condiții dintre cele mai potrivnice. Să păstrăm vie memoria și să avem veșnic un loc în suflet pentru vajnicii eroi ai neamului, cărora le datorăm integritatea și unitatea națională de stat a României. Actele lor de eroism sunt consemnate nu numai de istoria noastră, dar sunt repere şi în istoria universală. Tăria de caracter, determinarea, hotărârea şi dragostea cu care au slujit cauza românească ne obligă să păstrăm şi să permanentizăm valorile patrimoniului naţional pe care ei l-au făurit cu trudă şi sânge. Glorie eternă eroilor neamului! Hristos S-a Înălțat!”, a rostit, în discursul său, secretarul general al județului, Marius Cristi Mihai.

Momentul solemn al depunerii de coroane a fost precedat de pomenirea numelor celor aproximativ 300 de eroi tulceni căzuți la datorie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*