Cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs „Florile Dobrogei” și-a desemnat câștigătorii

Cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs „Florile Dobrogei” și-a desemnat câștigătorii

Ediția a VI-a a Festivalului-Concurs Interjudețean de Muzică Populară „Florile Dobrogei” a avut loc sâmbătă, 9 aprilie, la Satul Pescăresc Tradițional, un regal folcloric în prag de primăvară.

Potrivit organizatorilor, necesitatea organizării acestui eveniment – care are obiectivul asumat de a descoperi și lansa noi talente interpretative, viitori și sârguincioși slujitori ai folclorului zonal – a reieșit și din numărul mare de participanți, factor care a contribuit la realizarea unui festival în care, distinsul juriu a apreciat diversitatea interpretativă și muzicală.

„Niciun festival de acest profil din județ nu venea în întâmpinarea interpreților, fie că vorbim de soliști vocali, de grupuri vocale sau de instrumentiști. Ca atare, Ansamblul Artistic Profesionist <<Baladele Deltei>> a inițiat și organizat, acum șapte ani, prima ediție a acestui festival – concurs la care, an de an, participă zeci de concurenți, dovada necesității lui”, a precizat managerul Ștefan Coman.

După evoluția celor 41 de concurenți, juriul nu a avut o misiune tocmai ușoară. Mai jos vă prezentăm clasamentul:

Marele premiu și Trofeul festivalului: Baciu Ana Maria – Tulcea

Soliști vocali – Categoria de vârstă 7-14 ani

Premiul I

Acsente Maria Teodora – Tulcea

Sava Ștefan Viorel – Luncavița

Paraschiv Călin – Tulcea

Glugă Mara Violeta – Măcin

Grigore Lucian – Tulcea

Premiul II

Negrișan Lucian Gabriel – Tulcea

Toader Eduard Alexandru – Jijila

Bodea Larisa Nicola – Babadag

Țandără Lavinia Nicoleta – Jijila

Iorga Daniel – Luncavița, Tulcea

Moraru Iuliana – Enisala, Tulcea

Chiruță Maria Cristina – Constanța

Premiul III

Radu Cristina – Tulcea

Ilie Mayra – Tulcea

Anghel Roxana Adelina – Topolog

Tihan Cristiana – Tulcea

Chitic Sofia Ioana – Tulcea

Tanur Maria Denisa – Cerna

Mențiune

Ifimov Beatrice – Tulcea

Rotaru Bianca – Ceamurlia de jos,

Covaliov Anisia – Tulcea

Iacob Maria – Topolog,

Negrișan Maria – Tulcea

Negrișan Beatrice Adriana – Malcoci,

Grosu Ștefania Cătălina – Beștepe,

Moraru Maria – Tulcea

Hudea Vlad Cristian – Tulcea

Băbăianu David – Tulcea

Rotaru Maria – Tulcea

Cocalea DraghiciAndreea – Babadag,

Nedelcu Cătălina Elena – Luncavița

Soliști vocali, Categoria de vârstă 15-18 ani

Premiul I

Bîlea Cristina AnaMaria – Tulcea

Premiul II

Manghiuc Alexia Florentina – Luncavița

Premiul III

Armăsaru Raluca – Tulcea

Teodoru AnaMaria – Tulcea

Sava Raluca Alexandra – Luncavița

Iacob Paraschiva – Topolog

Mențiune

Cojocaru Alexandra – Topolog

Secțiunea- soliști instrumentiști

Premiul I

Lercă Albert Ionuț – Tulcea

Caranfil Gabriel Alexandru – Tulcea

Premiul II

Iorga Daniel – Luncavița

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*