Bărbat dat dispărut după ce barca în care se afla cu un amic la pescuit s-a scufundat pe canalul Sulina

Bărbat dat dispărut după ce s-a răsturnat cu barca pe canalul Sulina. FOTO Arhiva ISU Tulcea

Salvatorii tulceni au fost solicitați să intervină, în cursul nopții se joi spre vineri, după ce o ambarcațiune, la bordul căreia se aflau doi bărbați, s-a scufundat pe canalul Sulina, între mila 5-6. Cei doi bărbați, unul din București, iar celălalt din județul Ilfov, se aflau la pescuit.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta“ al județului Tulcea, incidentul a fost anunțat în jurul orei 23.00, iar a locul evenimentului s-au deplasat de urgență doi subofițeri de la Pichetul de Pompieri Nave Operative Crișan cu o ambarcațiune RIB, Căpitănia Sulina, Poliția Transporturi și ambarcațiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina – Garda de Coastă.

Unul dintre bărbații din barca scufundată a fost salvat de niște pescari aflați în zonă, dar cealaltă persoană a fost dată dispărută.

„Persoana salvată de pescari a fost preluată de echipajul ambarcațiunii de la Căpitănie, în șoc hipotermic, ulterior transportată la Sulina”, au precizat .

Forțele de intervenție au reușit ancorarea epavei, iar căutările au fost întrerupte în jurul orei 02.00 fiind reluate vineri dimineață.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui eveniment sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO A fost găsit trupul bărbatului dat dispărut după ce barca în care se afla s-a scufundat în canalul Sulina | | Tulcea NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*