Au fost modificate condițiile pentru transportul de pasageri în interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Au fost modificate condițiile pentru transportul pasageri în interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Începând cu 12 iulie, odată cu emiterea deciziei de guvernator vor intra în vigoare condițiile pentru obținerea autorizației/ permisului pentru desfășurarea activității de transport pasageri în interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD). Pentru elaborarea documentului au lucrat împreună Asociația Delta Dunării și ARBDD, în speranța că, pe viitor, se va evita apariția unor evenimente neplăcute cum a fost cel de la Musura, când un conducător de șalupă plină cu turiști, a intrat într-o colonie de pelicani.

Având în vedere intensificarea traficului cu ambarcațiuni tip corsar pentru transportul pasagerilor în interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, riscul intensificării unei activități turistice, de transport nesustenabile, cu impact negativ major asupra stării de conservare a biodiversității, constatările inspectorilor ARBDD, sesizările referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind regimul vitezelor, accesul în zonele tampon și zonele strict protejate, desfășurarea activității fără deținerea actelor de reglementare emise de Administrație, în baza prevederilor art 4 din L.82/1993, HG 1217/2012, HG 538/2015, art.65 din HG. 763/2015 și art 80 din OUG 57/2007.

Astfel se aprobă următoarele reguli pentru obținerea autorizației/permisului pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare și reguli obligatorii care trebuie respectate de către conducătorul ambarcațiunii. Documentele ce se vor depune la solicitarea autorizației/permisului pentru desfășurarea activității de transport pasageri în perimetrul RBDD:

  1. Cerere tip
  2. Copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului (PFA)
  3. Certificat Constatator (dacă este cazul)
  4. Copie BI/CI
  5. Copie după atestat de bord
  6. Copie după certificatul de înregistrare al ambarcațiunii cu specificația valabilă pentru transport pasageri (clasa)
  7. Copie după actele de stare tehnică a ambarcațiunii
  8. Copie după Contract predare deșeuri
  9. Accept acostare (primărie) cu plan de situație
  10. Descrierea activității
  11. Contract servicii mentenanță ambarcațiune
  12. Copie după actul de proprietate al ambarcațiunii (drept de folosință)
  13. Copie după permisul conducătorului nominalizat
  14. Poze ale ambarcațiunii cu numărul vizibil
  15. Taxa aferentă eliberării autorizației / permisului de acces (după caz)
  16. Dovada înregistrării angajatului în REVISAL/contract cu PFA
  17. Ambarcațiunea pentru care se va solicita autorizație/permis pentru transport pasageri nu va putea fi folosită și pentru activitatea de pescuit.
  18. Copie după fișa de instructaj semnată de angajat și angajator.

Fișa de instructaj / asumarea de către conducătorul ambarcațiunii, va cuprinde cel puțin următoarele prevederi:

  1. a) Transportul se va desfășura doar pe traseele turistice aprobate – HG 763/2015 anexa 11
  2. b) Se vor respecta vitezele maxime admise – HG 538/2015- anexa 1
  3. c) Se vor colecta toate deșeurile generate pe parcursul deplasării și se vor preda societății cu care s-a încheiat contract
  4. d) Acostarea la mal natural se va face doar în locațiile aprobate – HG 538/2015 anexa 2 și HG 763/2015- anexa 13
  5. e) Ambarcațiunea va dispune de toate echipamentele necesare transportului în siguranță al pasagerilor (inclusiv veste de salvare)
  6. f) Toți pasagerii vor deține permis de acces în RBDD (dacă nu fac parte din categoriile exceptate) sau după caz și/sau permis de pescuit sportiv/recreativ
  7. g) Consumul alcoolului va fi interzis pe toată perioada de desfășurarea a deplasării
  8. h) Pe toată perioada desfășurării transportului nu se va produce poluare sonoră (muzică, alte zgomote puternice)
  9. i) Se va asigura instructajul pasagerilor cu privire la comportamentul în barcă și regulile de vizitare a Rezervației
  10. j) Apropierea de aglomerările/coloniile de păsări se va realiza cu viteză foarte scăzută, nu la o distanță mai mică de 150m/respectiv 200m și se va evita producerea valurilor.

Autorizația/permisul pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare va prevedea că nerespectarea regulilor de mai sus se va sancționa conform legislației în vigoare ducând până la anularea actului de reglementare deținut.

Ulterior diseminării informației, societăților/PFA-urilor pentru care a fost emis deja actul de reglementare li se va solicita să revină la ARBDD pentru completarea autorizației/permisului cu noile prevederi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*