Atenție șoferi: au început lucrările în Tulcea la strada Barajului care vor dura cel puțin până la sfârșitul lui 2019

Intrarea în municipiul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Data de 14 mai este cea în care încep lucrările de reabilitare a străzii Barajului – varianta de vest a orașului.

Lucrările vor fi executate de o asociere de firme, formată din S.C. Autoprima SERV S.R.L., S.C. Nesand S.R.L. și S.C. Luconsa BM S.R.L., liderul de grup fiind prima dintre acestea. Potrivit contractului semnat în urma licitației organizate de către Primăria Tulcea, valoarea lucrării este de 10.777.764,23 lei + TVA.

Durata contractului este de 54 de luni, din care 18 luni execuție, iar 36 de luni garanție, ceea ce înseamnă că ar trebui finalizate lucrările până la sfârșitul anului 2019. În paralel cu asfaltarea, se va executa și iluminatul stradal pe toată lungimea variantei.

UPDATE.

„Referitor la începerea lucrărilor de pe strada Barajului, facem următoarea precizare:
În tehnologia de reabilitare a infrastructurii stradale este prevăzută și etapa organizării de șantier.
În această fază se identifică terenul pentru destinația respectivă, se aduc materiale de lucru, utilaje, baracamente, etc. Cine se aștepta să vadă oameni lucrând pe stradă, ori nu are cunoștință de tehnologia de lucru, ori este de rea-credință, ambele fiind scuzabile. Așadar, lucrările pe strada Barajului au început astăzi, 14 mai 2018“, a precizat primarul Constantin Hogea pe pagina sa de Facebook.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*