Argeșeanul de 41 ani, dat dispărut în zona canalului Șontea Lată, a fost găsit mort

Turist dat dispărut în zona canalului Șontea Lată, lângă lacul Fortuna. FOTO ISU „Delta”

Acțiunea de căutare a turistului de 41 de ani, din Argeș, care dispăruse în zona canalului Șontea Lată, s-a încheiat, marți după amiază, când pompierii tulceni au găsit trupul fără viață al acestuia.

„Misiunea de căutare a persoanei dispărute în canalul Șontea Lată s-a încheiat. Bărbatul cu vârsta de 41 de ani a fost găsit, dar, din nefericire, acesta prezenta semne incompatibile cu viața”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, marți dimineață, în jurul orei 09.00, după ce un turist a fost dat dispărut în zona canalului Șontea Lată, lângă lacul Fortuna. Bărbatul, care se afla împreună cu alți turiști, nu mai fusese văzut de către aceștia încă din cursul nopții de luni spre marți.

Trupul fără viață al argeșeanului a fost transportat la morgă, pentru ca medicii legiști să determine cu exactitate cauzele decesului, iar polițiștii tulceni continuă cercetările în acest caz.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*