Amenzi de 20.000 de lei, date de polițiștii tulceni pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție continuă pe raza județului Tulcea

Forțele de ordine din Tulcea au continuat activitățile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar și mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, la data de 20 decembrie, polițiștii tulceni au derulat pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 89 de societăți comerciale și 45 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 20.500 de lei.

De asemenea, echipajele de poliție, poliție locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Tulcea, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05:00.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*