Acțiune desfășurată de poliția economică în județul Tulcea. Au fost aplicate amenzi de 15.000 de lei

Acțiune desfășurată de poliția economică în Tulcea. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute o acțiune pe raza localităților Tulcea, Niculițel și Isaccea, în vederea descoperirii, prevenirii și combaterii infracțiunilor economice specifice stării de alertă actuale. Controalele au vizat domeniul comerțului cu mărfuri, în general, și al comerțului cu produse de panificație, în special, precum și prevenirea/limitarea răspândirii noului coronavirus și reducerea efectelor asupra populației.

Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii au efectuat controale la 10 societăți comerciale, un târg și patru producători agricoli. În cadrul activităților, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, din care trei sancțiuni la O.U.G. nr.28/1999, în valoare de 13.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; o sancțiune la Legea nr. 252/2003 privind regimul registrului unic de control, în valoare de 2.000 de lei, și trei sancțiuni la Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu avertisment, deoarece sunt incidente prevederile Legii nr.270/2017(Legea prevenției).

De asemenea, polițiștii au confiscat 929,5 lei, sumă neînregistrată în aparatul de marcat cu memorie fiscală.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*