Acțiune a polițiștilor tulceni pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ilicit

Polițiștii îl caută pe suspectul agresiunii. FOTO Cătălin Schipor

În perioada 23 – 28 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității
Economice Tulcea împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și Postului de Poliție
Văcăreni au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității activității comerciale,
prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a comercializării mărfurilor contrafăcute,
identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care comercializează ilegal produse agroalimentare de origine animală provenite din importuri și achiziții intracomunitare sau fără documente de proveniență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate controale la 20 de agenți economici din
județul Tulcea, pentru verificarea modului în care administratorii respectă legalitatea
actelor de comerț.

În urma controalelor, polițiștii tulceni au constatat 1 infracțiune conform
Ordonanței de Urgență a Guvernului 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, au
aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 38.000 lei, dintre care 2 la Legea
nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție,
comerț sau prestări de servicii ilicite și 3 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1.430 de
lei.

În urma unor verificări efectuate la o societate comercială din
localitatea Crișan, județul Tulcea, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității
Economice au constatat faptul că agentul economic deținea cantitatea de 191,8
kilograme de pește de diferite specii și 2,9 kilograme de icre, pentru care nu a putut
prezenta documente de proveniență,
Întreaga cantitate de pește și produse din pește a fost ridicată în vederea
confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Administrației
Rezervației Delta Dunării și Gărzii Forestiere Focșani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*