Acțiune a polițiștilor și jandarmilor în municipiul Tulcea pentru prevenirea faptelor antisociale

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au desfășurat, la data de 16 iunie 2026, în intervalul orar 19:00–07:00, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Potrivit IPJ Tulcea, activitățile s-au desfășurat în municipiul Tulcea, fiind vizate localuri publice, parcuri și piețe, în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și creșterii gradului de siguranță al cetățenilor.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 8 locații, dintre care 6 localuri publice și 2 parcuri, iar 19 de persoane au fost legitimate.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală aproximativă de 2.000 lei.

Totodată, au fost verificați 6 agenți de pază, precum și persoanele aflate în executarea măsurii arestului la domiciliu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*