Accident rutier înregistrat în municipiul Tulcea

Polițiștii au intervenit la locul producerii accidentului. FOTO IPJ Tulcea

Un pieton a fost accidentat în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, de către un conducător auto neatent. Pe numele acestuia, o tânără de 20 de ani, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Din primele verificări ale polițiștilor tulceni a rezultat că, în după-amiaza zilei de 22 ianuarie, o tânără de 20 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe strada Isaccea, din municipiu pe strada Isaccei, în zona Sala Sporturilor, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 29 de ani, din Tulcea, care se angajase in traversarea regulamentara a străzii, pe trecerea pentru pietoni, accidentând-o.

În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital.

Conducătorul auto poseda permis de conducere si nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*