Accident cu fuga de la locul faptei în municipiul Tulcea

Ambulanță. FOTO Cătălin Schipor

Un individ a accidentat o minora în municipiul Tulcea, apoi a fugit de la locul faptei. A fost repede indentificat și condus la sediul poliției pentru audieri.

În dimineața zilei de 20 iunie, un bărbat, în vârstă de 69 de ani din comuna
Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada
Babadag, din municipiu nu a acordat prioritate de trecere unei minore, de 14 ani, din Tulcea, care se angajase în traversarea străzii, regulamentar, pe marcajul pietonal,
accidentând-o.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părasit locul evenimentului, dar a fost identificat la scurt timp de către polițiștii tulceni.
Conducătorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența
băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*