A încercat să sustragă geanta unei femei, însă a fost prins de jandarmii tulceni

A încercat să sustragă geanta unei femei, însă a fost prins de jandarmii tulceni. FOTO IJJ Tulcea

Jandarmii tulceni au fost solicitați să intervină, luni noapte, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o tânără care a sesizat faptul că un bărbat a încercat să îi sustragă geanta pe care o avea asupra sa.

Potrivit IJJ Tulcea, femeia, în vârstă de 29 de ani, a povestit că în timp ce se afla pe strada 1848 din municipiul Tulcea, deplasându-se de la serviciu către casă, a observat că un bărbat o urmărește, iar, în momentul în care a ajuns în zona Spitalului Județean de Urgență Tulcea, acesta s-a apropiat de ea și a încercat să o bruscheze și să-i smulgă geanta.

Femeia a cerut imediat sprijinul forțelor de ordine, iar în acel moment, bărbatul a fugit, încercând să se facă nevăzut.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, pe strada Iuliu Maniu, care corespundea descrierii făcută de victimă. În cauză, au fost întocmite actele de sesizare a organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*