1,7 milioane de euro pentru investiții productive în acvacultură şi înfiinţarea adăposturilor pescăreşti

Pregătiți de pescuit. FOTO Adrian BOIOGLU

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 a anunţat lansarea a două apeluri de proiecte pentru dezvoltarea sectorului pescăresc din teritoriul ITI Delta Dunării.
Pe cele două linii de finanţare sunt puşi la dispoziţia potenţialilor beneficiari 1.700.000 de euro.

Astfel, pentru Măsura I.23. cu o alocare financiară pentru ITI de 800.000 de euro vor fi sprijinite proiecte privind:

  •  Modernizarea infrastructurii specifice activităţii de pescuit comercial – porturi şi puncte de debarcare;
  • Înfiinţarea sau modernizarea adăposturilor pescăreşti.

Pot beneficia de sprijin financiar:

  • Organisme de drept public;
  • Pescari sau organizații de pescari sau asociații de pescari;
  • ONG în parteneriat cu organizații de pescari sau cu asociații de pescari;
  • Organizații de producători, asociații de organizații de producători sau organizații
    interprofesionale;
  • Alte tipuri de beneficiari privați care au activități în domeniul pescuitului.

Pentru Măsura II.3 – Investiții productive în acvacultură cu o alocare financiară pentru ITI de 900.000 euro vor fi sprijinite proiecte care conduc la o reducere substanțială a impactului intreprinderilor din domeniul acvaculturii asupra consumului și calității apei.

Pot beneficia de sprijin financiar întreprinderile cu activitate economică din domeniul acvaculturii.

Data de la care pot fi depuse cereri de finanțare este 27 aprilie ora 14:00, iar termenul limită este 26 iunie ora 14:00.
Condițiile de accesare a finanțărilor sunt detaliate în ghidurile specifice disponibile pe www.itideltadunarii.com/.

Strategia Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020 își propune în principal creșterea producției în acvacultură și procesare. De asemenea, îşi propune creșterea profitabilității operatorilor, conservarea biodiversității și protecția mediului, menținerea și crearea de locuri de muncă, în special în zonele pescărești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*